M-am intors din India. In drumul de intors am facut o escala de 14 ore in Oman, un sultanat islamic din Peninsula Arabica, vecin cu Emiratele Arabe Unite si Arabia Saudita  si o mare necunoscuta pentru cei mai multi dintre noi. Primul gand atunci cand am aflat ca voi petrece 14 ore acolo a fost ca mi-ar placea sa ies din aeroport, sa vad locuri si oameni si sa pot scrie ceva despre asta. Ca orice om prieten cu net-ul am dat repede un search pe wikipedia (ceea ce va sfatuiesc si pe voi sa faceti) si mi-am facut o idee despre cum ar fi in Oman. Parea ca va fi complicat, neprietenos. Insa ajuns acolo totul a fost minunat. Oman este de fapt un fel de Dubai cu mai putin marketing atasat. Mai “low profile”. Un stat bogat, cu o infrastructura perfecta (aeroport, autostrazi, cladiri, etc), cu oameni foarte prietenosi, un litoral absolut minunat si o curatenie desavarsita a spatiului public. Pentru mine ca roman nu a fost absolut nici o problema sa iau viza pe loc in aeroport (costa 15 euro), moneda din Oman se cheama “real” si are paritatea de 1 real la 2 euro (strong ), iar toti oficialii din Oman (cei de la viza, de la info din aeroport, vamesii sau chiar taximetristii) s-au purtat minunat. M-am lamurit in fapt ca Omanul este foarte vizitat de catre occidentali, ca nivelul de trai este unul mult peste cel de la noi si ca oamenii astia chiar au o cultura pentru turism, comert si relationare cu strainii.

Singurul lucru care este cu adevarat socant este relatia barbat-femeie care, ca in orice stat islamic, implica acea costumatie pentru femei care pentru noi in Europa este greu de inteles. Modul in care cei de aici interactioneaza in relatiile inter-sexe este pentru noi cumva out of order. Considerandu-ne insa oameni liberi, trebuie sa admitem ca si in Oman, ca si in orice loc din lume, lucrurile se intampla asa cum a lasat Dumnezeu sa se intample iar oamenii de aici, fie ei barbati sau femei, aleg singuri cum sa traiasca impreuna. Pentru turistii straini nu exista insa nici un fel de restrictie asa cum mi s-a spus chiar din vama de catre o tanara simpatica “here is not Saudi”

Concluzia este ca Oman este minunat. Daca vreti sa mergeti intr-un loc linistit, exotic, fara glam-ul Dubai-ului dar cu acelasi aer incercati sa cautati Omanul.

Sunt sigur ca pentru cei mai multi dintre cei care citesc acest post numele de mai sus nu inseamna mare lucru. O sa povestesc cate ceva despre un mic tur prin sudul Indiei, tur ce a strbatut orasele din titlu. Ei bine, am facut tot drumul asta cu masina si in sfarsit pot spune ca am vazut si alte lucruri decat ceea ce am putut vedea pana acum in orasele in care am trait in India. Am vazut munti, natura, oameni cumva diferiti, turisti mai multi si drumuri mai bune. Am plecat din Trivandrum (orasul gazda) spre Madurai, un oras din Tamil Nadu, statul vecin cu Kerala, joi pe la ora 17. Primii 100 de km au fost prin nebunia indiana in care nu exista spatii, ci doar case, colibe, corturi, oameni, magazii…etc. De obicei zonele astea nu pot fi strabatute decat cu o medie de 20-30 km/ora asa incat a durat ceva pana cand am intrat pe un drum mai mare unde sa incepem sa mergem cu adevarat. Dupa prima suta de km, surpriza: o autostrada. Cu doua benzi pe sens separate de un spatiu verde. Dupa 5 minute insa (era deja noapte) surpriza din nou: pe sensul nostru, cu faza mare, un camion venea pe banda a doua in mare viteza. Evident ca am inceput sa urlu insa raspunsul prietenului indian de la volan a venit insotit de un zambet larg “Welcome to India!” Apoi incet incet am inceput sa ma obisnuiesc cu motociclisti sau masini care veneau din cand in cand din fata. Tot pe autostrazile astea sunt si ceva intersectii pe care trebuie sa le simti cumva pentru ca NU EXISTA SEMNALIZARI RUTIERE! Pentru cei care au calatorit pe autostrazile Europei e un lucru comun sa vada pasarele peste sau pe sub autostrada la intersectia cu drumurile secundare. Aici drumurile astea trec PRIN autostrada.

Read more…

Pana sa ajung in India as fi spus fara rezerve ca Romania este tara extremelor. Comparativ cu ceea ce noi numim “vest”, Romania chiar arata extrem. Diferenta intre centrul Bucurestiului si un sat de undeva din capatul tarii este cu adevarat extrema si cam asa se defineste cumva nivelul de trai si de dezvoltare al unei tari. In “vest” diferentele astea nu prea mai exista in termeni de civilizatie in primul rand. Oamenii aia au rezolvat canalizarea si curatenia pana in varful muntilor. Ajuns in India am realizat insa cam care poate fi cu adevarat diferenta intre oamenii bogati si cei saraci si cam cum poate arata saracia alaturata luxului intr-un spatiu de doar cativa kilometri. Am ajuns la Bangalore cu trenul intr-o dimineata senina dupa 16 ore de drum de la Trivandrum. Primul lucru pe care l-am vazut pe geam a fost ceea ce puteti vedea si voi intr-una din pozele acestui post. Saracia asa cum arata ea in realitate. Am gandit ca asa arata suburbiile si prin unele zone mult mai civilizate dar apoi, dupa ce am gasit acelasi peisaj mai peste tot in oras amstecat cu locuri frumoase, am realizat ca aici nu e vorba doar de suburbii ci mai degraba este un mod de viata. Este felul in care oamenii astia traiesc amestecati.

Intrebarea pe care mi-o pun este: oare ce gandesc ei? Ce spera? Sau oare vor mai mult de la viata? Probabil nu o sa gasesc raspunsurile astea decat la nivel filozofic insa realitatea este cu adevarat socanta.

Bangalore este un oras foarte mare (al treilea in India), foarte viu si cu adevarat stralucitor in maretia sa. E ceva ce se respira in toate marile orase ale lumii iar Bangalore nu face exceptie. Are de toate. Istorie, oameni bogati si imbracati la moda, o multime de straini (turisti sau expati care lucreaza in Bangalore) si viata, multa viata. Bangalore este un oras unde se construiesc autostrazi, unde poti gasi toate brand-urile lumii si unde in sfarsit am gasit ceva branza frantuzeasca si olandeza pentru bucuria sufletului

Daca vrei insa sa te bucuri cu adevarat de Bangalore trebuie sa nu vezi corturile, oamenii foarte saraci din periferii, copiii aproape goi in cea mai mare mizerie si poluarea care iti taie cu adevarat respiratia.

Mirosul acela despre care cu totii am auzit este deasemenea ceva ce trebuie sa inveti sa ignori.

In orase precum Bangalore intelegi cu adevarat ceea ce inseamna “extreme”. Mi-a placut? Da, mi-a placut si pot spune ca e cu adevarat ceva ce trebuie vazut si trait.

Nu-mi place sa vorbesc despre recorduri in muzica si asta pentru ca muzica ce bate recorduri e de obicei ceva ce nu are prea mult fond. Exista insa si exceptii, iar de obicei exceptiile fac viata altfel, mai plina. Dark Side Of The Moon este al saselea album al celor de la Pink Floyd si a fost lansat in 1973, un an inainte ca eu sa apar pe aceasta planeta Nu e nici o legatura intre cele doua evenimente dar undeva in dimensiune cosmica nimic nu pare a fi intamplator, sau cel putin asa imi place mie sa cred. Sa (ne) revenim insa Dark Side Of The Moon a ajuns pe primul loc in top Billboard 200 unde a stat o saptamana, ramanand in acest top pentru 741 de saptamani din 1973 pana in 1988, mai mult decat oricare album in istoria muzicii. Insa argumentul esential pentru a-l asculta nu este recordul sau, ci cu siguranta continutul si inovatia. La vremea la care a fost compus el a adus cateva lucruri noi in muzica imbinand ceea ce acum pare a fi “common sense” intr-un mod unic si spectaculos. E vorba de “multitrack  recordings” sau “tape loops”, experimente duse catre limita de cei de la Pink Floyd. Introducerea in muzica a sintetizatoarelor analogice a fost deasemenea un lucru vazut la vremea respectiva ca fiind un sacrilegiu. Roger Waters raspundea insa undeva celor care ii criticau pe tema asta spunand ceva de genul “e ca si cum ai spune ca daca ii dai unui om o chitara si il pui sa cante o s-o faca precum Eric Clapton” (citatul este tradus si probabil nu tocmai exact dar ideea se pastreaza). Ceea ce au facut cei de la Pink Floyd cu noile tehnici de prelucrare a sunetului este ceea ce a schimbat cu adevarat muzica. O noua dimensiune a sunetului, un drum nou care ne-a adus la muzica de astazi. Dark Side Of The Moon trebuie ascultat de multe ori, in linistea marii sau a inaltimii muntilor, cu inima si mintea deschise si cu constiinta faptului ca tot ce a venit dupa nu a mai fost la fel in muzica. 

Cu siguranta fiecare dintre noi poate cuprinde cu mintea ceea ce este pe partea intunecata a Lunii, pe partea pe care nu o putem vedea niciodata. Este partea rezervata mintii ca si albumul celor de la Pink Floyd. Ascultati-l cu mintea nu numai cu urechile.

Mi-am tot propus sa scriu cateva randuri despre India asa cum mi-a aparut ea din prima clipa in care am ajuns aici dar inca nu pot spune ca m-am lamurit cu adevarat ce si cum simt. Mi-am dat seama insa ca s-ar putea sa nu ma lamuresc prea curand asa ca poate ar fi mai bine sa scriu ce am in minte despre India si poate in felul asta ma voi lamuri.

Prima senzatie pe care ti-o da India este aceea de haos. Pare ca nimic nu este pus in ordine, ca totul este lasat la voia hazardului si te miri ca totusi lucrurile functioneaza. Avioanele aterizeaza si decoleaza la timp, trenurile vin si pleaca la timp (cu ceva accidente din cate am auzit), autobuzele merg dupa un program oarecare iar oamenii se misca dintr-un loc in altul si fac lucrurile sa functioneze. In haos, dar functional cumva.

Sa vorbim putin despre oameni. Am tot auzit despre faptul ca in India toti oamenii sunt fericiti, ca spiritul lor percepe viata la un nivel la care nu conteaza ce traiesti; important este sa fii fericit cu ce ai. Ei bine din ce vad in jurul meu nu pare deloc asa. Pare ca oamenii instariti se bucura de lucruri iar cei nevoiasi sunt la fel de tristi ca si in alte parti. Da, atunci cand le vorbesti, cand le zambesti, piere de pe fata lor orice umbra de tristete dar asta cred ca de fapt se intampla oriunde. Atunci cand dai energie buna primesti la randul tau energie buna si zambete de la oameni. Indienii sunt, cei mai multi dintre ei, foarte saraci, cu o mare doza de ignoranta care probabil le da o stare de serenitate aparenta si, in unele cazuri, inclinati spre spirit si meditatie. Dar nu la scara nationala asa cum am putea avea impresia privind peste mari si tari din Europa catre orient. Probabil e si ceva marketing in povestea cu India spirituala

Din punct de vedere al relationarii dintre oameni, indienii sunt in cea mai mare masura retrograzi si simplisti as spune. Notiunea de prietenie are la baza mai curand relationarea imediata si directa decat o relatie creata in timp si pe niste percepte comune despre viata si lume. Casatoria este dictata si nu consimtita iar tinerii nu au inca forta sa se opuna traditiei asa cum s-a intamplat in lumea occidentala cu ceva timp in urma. As spune ca spiritul comun se impune in fata spiritului individual intr-o masura mult prea mare, ceea ce creaza o masa umana cu care e greu de comunicat pentru noi cei din vest. Apropo, pentru India, Romania inseamna vest, occident, Europa, un vis Practic Romania chiar este un “vest” pe care nu il poti identifica decat fiind aici. Concluzia ar fi ca oamenii de aici sunt cumva in urma ca si sistem de valori si relatii. Poate si de aici senzatia de spiritualitate superioara, de trai mai relaxat, de relationare mai lejera cu ceea ce inseamna work si viata de tip occidental. Copiii indieni de azi vor intelege cu siguranta viata asa cum o intelegem noi ca fiind libera. Ceea ce simt eu insa este ca ei sunt mai curand in urma iar adevarata eliberare este cea care se intampla acum in adevaratul occident, in Europa de Vest, acolo unde intr-o atmosfera de liniste perfecta oamenii se privesc pe ei si inteleg ca odata rezolvate nevoile trupului nu ne ramane decat sa ne intoarcem catre suflet si spirit.

Asa ca inainte de a pleca in lume sa va cautati pe voi insiva incercati sa cautati “India” din voi.